salon Afrodita

descriere
Situat la parterul unui bloc de pe Calea Dorobanţilor, salonul este iluminat natural în cea mai mare măsură din direcţia acesteia, de aici rezultând şi una dintre problemele importante ale proiectului, şi anume folosirea cât mai eficientă a luminii naturale. Pentru că activităţile specifice unui astfel de salon necesită şi o anumită intimitate, s-a recurs la filtrarea luminii naturale printr-o succesiune de panouri vitrate transparente şi translucide. Panourile de sticlă sablată, cu o înălţime de aproximativ 2 metri, delimitează spaţiul, fără a-l izola de împrejurimi. Intrarea în salon este subliniată puternic printr-un tub roşu, care mediază relaţia dintre viaţa străzii şi activităţile din interior. Atmosfera salonului este una elegantă, exclusivistă, respectând totodată cele mai înalte standarde de igienă: culoarea albă a fost aleasă pentru pereţi, plafon şi pardoseală, iar pentru a crea senzaţia de unitate a spaţiului, rosturile panourilor de placare orizontale vin în continuarea celor verticale. Există de asemenea o serie de contraste, ca nişte contrapuncte în amenajare: alb-roşu, rece-cald (piatră-sticlă, inox-piele), transparent-opac. Mobilierul a fost realizat şi selectat special pentru acest loc, amplificând coerenţa stilistică generală a amenajării.
fișa proiectului
titlul proiectului: salon înfrumuseţare Afrodita, Bucureşti
an: 2007