|
Imobilul P+2 de pe strada Miroslavei exploatează onorabil condiţiile relativ neprietenoase ale unui lot îngust, dezvoltat mai degrabă pe lungime. Retrăgându-se regulamentar în partea de est, singura posibilitate a fost aceea a unei construcţii în lungul proprietăţii, cu calcan pe cealaltă latură lungă şi deschideri rezonabile pe faţadele strâmte. Motivul golului central pe trei niveluri apare aici nu ca simplă obişnuinţă estetică a arhitectului, ci ca o soluţie binevenită la problema iluminării adecvate a unei locuinţe. Scara şi spaţiul ei aferent, luminate perimetral şi descendent printr-un tavan de sticlă, sunt realmente nucleul în jurul căruia se desfăşoară modul de viaţă al casei. La parter, ea marchează accesul şi introduce în scenă diningul, în legătură directă cu bucătăria şi deschis spre terasă. |
La următoarele niveluri, spaţiul separă discret, dar ferm cele două expresii ale locuirii: zonele de zi, în toate formele lor (de exemplu o sală de biliard la etajul al doilea) şi cele pentru dormit. Adiacent scării, pe de o parte, şi fâşiei vitrate ample a faţadei estice, pe cealaltă, la ultimul nivel se află o pasarelă, care leagă cele două zone. Compoziţia faţadelor este diferită după gradul ei de expunere faţă de exterior, dar rămâne coerentă prin limbajul minimal, elementar, al nişelor rectangulare de proporţii adecvate spaţialităţii interioare, săpate într-un masiv alb, tencuit. Niciun alt element de finisaj nu tulbură rafinamentul acestui raport plin–gol foarte bine adaptat esteticii contemporane. Textura organică se găseşte, în schimb, la interior, în alcătuirea parchetului, tavanului fals şi treptelor.
|
