O locuinţă unifamilială situată într-o zonă protejată, una dintre cele mai căutate zone rezidenţiale din Bucureşti, chiar în spatele clădirii guvernului, proiectul şi-a propus să aibă o expresivitate cât mai neutră, minimalista, care să nu concureze cu imobilele din zonă, multe dintre dintre ele fiind vechi şi cu valoare arhitecturală deosebită.
Din dorinţa de a avea garajul la nivelul solului, a rezultat soluţia cu jumătăţi de niveluri, unde demisolul pe lângă spaţiile tehnice are şi o încăpere generoasă ce poate adăposti mai multe funcţiuni, de la birou, dormitor până la home cinema, deschizându-se spre o spaţioasă curte engleză, cu geamuri de sus până jos, fapt ce măreşte gradul de confort şi intimitate pentru o încăpere care este cu jumătate în pământ.
Tot soluţia jumătăţilor de nivel conferă şi o fluiditate |
spaţială între hol şi dining şi între acesta şi living, până la zona dormitoarelor. Deasemenea pentru a amplifica efectul acestei soluţii peste zona scărilor, fără contratrepte, deci cât mai transparente, se afla un luminator ce va aduce lumina în centrul compoziţiei.
Între demisol şi zona livingului cu dormitoarele de jur împrejur se afla o suprafaţă vitrată, care permite odată cu intrarea în casă, o perspectivă atâta asupra diningului, dar şi a grădinii din spatele imobilului.
Având în vedere că este o locuinţă relativ mare şi cu un grad de confort ridicat şi faţadele au fost tratate corespunzător, cu pereţi ventilaţi şi cărămidă aparenta, material rezistent şi care îmbătrâneşte bine.
Pentru o încadrare mai firească în sit am ales pentru cărămidă o culoare ocru deschis, care rezonează bine cu faţadele caselor din vecinătate.
|