Strada Matei Voievod este o stradă din zona semicentrală a Bucureștiului și în apropiere de șoseaua Mihai Bravu, care devine hotar între un țesut urban format din case și zona de blocuri cu înălțime de cca. P+9. Imobilul proiectat de noi cu patru niveluri (ultimul fiind retras) și subsol, este o clădire de birouri cu un apartament la ultimul etaj, care încearcă să facă trecerea între cele două zone: cea de blocuri și cea de locuințe. Având o suprafață desfășurată de cca. 2000 mp, volumul rezultat ar fi fost la altă scară față de locuințele învecinate și de aceea am recurs la o sincopă pe lungimea imobilului, la o fragmentare realizată la nivelul etajului 3 unde se află o terasă. De asemenea, tratarea etajului patru sub forma unei șarpante, diluează înălțimea construcției. Pe de altă parte, ferestrele în benzi dispuse aleatoriu, dar omogen pe fațadă intră, credem noi, în rezonanță cu blocurile de factură modernistă de anii ’60 de peste drum. |
Având în vedere dimensiunea și deschiderea la stradă ale terenului, am optat pentru amplasarea parcajului la parter, unde se află și un mic hol de acces. Ținând cont de faptul că Bucureștiul are nevoie de clădiri cu finisaje durabile, am optat pentru cărămidă ca anvelopă exterioară. Pereții exteriori sunt ventilați, iar cărămizile stau pe niște console din oțel galvanizat, fapt ce conduce la o economie de energie și un confort mai mare la interior. Structura pe stâlpi din metal, diafragme și planșee din beton ne-au permis deschideri mari (având în vedere regimul seismic din București) generând o flexibilitate în compartimentarea spațiilor. La etajele 3 și 4, în zona mansardelor, șarpanta reazemă pe grinzi din lemn stratificat care creează o atmosferă caldă, atât la spațiul de birouri, cât și la apartamentul de la ultimul etaj. Tot în ceea ce privește finisajele exterioare, plafonul de la parter este, din dorința de esențializare, tot din cărămidă. |