|
Locuinţa, distinsă cu Marele Premiu al Anualei de arhitectură în 2005, este prima compoziţie a arhitectului care se sustrage fascinaţiei moderniste a semicercului, fiind o construcţie alcătuită exclusiv din unghiuri drepte. Cutia opacă perimetral în care se desfăşoară casa în regim P+2 este deschisă pe direcţie transversală printr-un raport plin/gol în care accentele construite se detaşează pe un fundal puternic vitrat şi viceversa. Transparenţa faţadelor este dozată în funcţie de necesităţile de iluminare a spaţiilor interioare, astfel pe latura sudică golurile cele mai ample închid la parter terasa de acces şi diningul, iar la etaj livingul şi zona de bar, în timp ce biroul şi domitoarele de la ultimele două niveluri sunt protejate de excesul de lumină. Interesantă este scara exterioară desfăşurată în jurul unui perete plin, întreaga alcătuire devenind, prin poziţia sa privilegiată, un |
element de interes în compoziţia faţadei principale. În schimb latura nordică, ocolită de traseul solar, nu are nevoie de goluri importante, adăpostind încăperi utile, sărace în însemnătate. Raportul este inversat, deci, planul opac, alb ocupând mai multă suprafaţă decât vitrajele care bordează cutia pe trei laturi. Totuşi, există şi aici un accent tridimensional, balconul grefat pe faţadă, ca emanaţie exterioară a holului. Opacitatea absolută a elevaţiei vestice este întreruptă în mod inedit de o articulaţie transparentă care urcă pe două niveluri şi virează ortogonal până pe acoperiş, reuşind să arunce lumină asupra zonei de zi de la etajul 1 şi celei de birou aflate deasupra. O posibilă cheie de descifrare a acestei construcţii – printre cele mai reuşite ale arhitectului – este una a opţiunilor clare, a sculpturii minimaliste a accentelor luminoase pe fundalul dominant, alb, al peretelui plin.
|
