casă în Tulcea

descriere
Proiectul impresionează printr-un teren foarte spectaculos, întrucât este aproape de vârful unei coline şi are o baltă care va deveni viitorul foaier deltaic. Peisajul include oraşul Tulcea şi asigură o vedere panoramică impresionantă. De aici zonele de zi, care au fost divizate funcţional se deschid în mai multe părţi, dining+living+birou+sala de oaspeţi deschizându-se ca nişte obiective foto către oraş şi elementul natural – apa! În demisol au fost amplasate dormitoarele, spaţiul tehnic şi crama, cuplarea lor după raţionament, care să permită acestor module o anumită autonomie, astfel zonă “publică” este separată de celelalte module, fiecare dintre ele fiind de fapt separată de o scară în rampă vitrată total, care urmăreşte panta terenului. Dormitorul copilului este şi el separat de restul modulelor, având deasupra biroul. Având nordul înspre belvedere şi sudul în spate am fost nevoiţi să introducem nişte luminatoare pentru a lăsa soarele să pătrundă în interior şi am gândit panta din spate a acoperişului ca fiind suportul pentru nişte panouri solare - la modulele centrale. Datorită configuraţiei speciale a sitului, distanţă de la stradă până la casa fiind de circa 30m, accesul a fost proiectat la nivelul străzii unde se află şi garajele şi un acces subteran ce duce către un ascensor, care ajunge în interiorul casei. Tot în partea de sud a casei unde există şi intimitate, am amplasat şi piscina. Anvelopa casei este concepută din faţadă ventilată din eternit, cu mai multe starturi de vată bazaltică, şi cu o tâmplărie triplu strat, de cea mai bună calitate, care să confere clădirii calitatea unei case pasive. Tot în ideea economiei de energie, casa va fi înzestrată cu 6 puţuri folosind energia geotermală în sistemul de pompe de căldură.
fișa proiectului
titlul proiectului: casă în Tulcea
localitate: Tulcea
tipul proiectului: Proiect în curs de execuţie
autor: arh. Radu Teacă
colaboratori: arh. Alex Pintea, arh. Eneth-Ágota Koszti, arh. Péter Marx, arh. Otilia Călin, arh. Andrada Tarau, arh. Pietro Dorissa, arh. Stefan Farmazon
structură: ing. Cristian Năstase - Concept Structure
anul proiectării: 2013
anul finalizării:
suprafaţă construită: cca 490mp
suprafaţă desfășurată: cca 800mp
suprafaţă utilă: cca 640mp